Alexandru Vremea: „Mi-am propus un scop şi am să-l ating!”

Toţi cunoaştem că Moldova este o ţară agrară. Toţi ştim că Moldova are multe talente fotbalistice. Toţi sîntem familiarizaţi cu faptul că multe dintre aceste talente, cu mici excepţii, se pierd din cauza că au redus prea devreme exigenţele faţă de sine. În acest context vă propunem să faceţi cunoştinţă cu unul dintre simbolurile emblematice ale clubului de fotbal Sfîntul Gheorghe Suruceni - Alexandru Vremea, un exemplu concret cum în ţara noastră trebuie să fie depistat, educat, un fotbalist cu viitor frumos.

 Alexandru Vremea locuieşte, învaţă şi joacă fotbal în satul natal, Suruceni.

Deşi vine rar în capitală, ne-am întîlnit în Chişinău. În activitatea desfăşurată purtăm discuţii cu mulţi jucători. Însă, recunoaştem, acest flăcăuan ne-a surprins plăcut în felul cum la tinereţea sa păşeşte deja al 8-lea an cu atîta fermitate în viaţă pentru a atinge scopul ce şi l-a propus - să devină fotbalist. El este, într-un fel, un exemplu, model, un îndrumar metodic ambulant la tema „Cum să devii un fotbalist de clasă într-un sat". La un moment, fiind sub impresia discuţiei ce o purtam îl întreb: „Sandule, ştii deja ce gust are berea?". „Desigur", a răspuns el cu uimire în glas.

Dorinţa fermă de a deveni fotbalist

 - Cînd, în ce împrejurări, ai început să joci fotbal?

- Am început să practic fotbalul la modul cel mai serios în 2003, chiar din momentul creării în satul natal a clubului Sfîntul Gheorghe. Anterior m-am antrenat în grupa condusă de primul meu antrenor, Vladimir Lungu. În locul unde în prezent se află stadionul nu era nimic. Ne antrenam pe terenul şcolii.

 - De ce fotbalul şi nu, de exemplu, boxul ?
- Am avut un prieten maî în vîrstă, care juca fotbal, şi am început şi eu să frecventez secţia. Am început să vin cu regularitate la antrenamentele desfăşurate de actualul antrenor, dl Sergiu Caraman, care a creat două grupe de începători.

 
- Cum a fost începutul la Sfîntul Gheorghe?

 - A fost greu...Îmi amintesc cum dl Caraman venea din Chişinău la noi cu mingile de fotbal. A început apoi să le lase la mine şi le aduceam eu la antrenamente.

- Toţi băieţii din grupe erau din Suruceni?

- Erau şi din satul natal şi din cele vecine, Nimoreni, Dănceni, iar cîţiva veneau chiar din Chişinău. Atunci clubul nu avea microbuze, ca şi în prezent, ca să-i aducă şi să-i ducă pe la case pe cei care se antrenează. Veneam şi ne întorceam acasă cu autobuzele, microbuzele de rută.

- Şi în continuare cum a fost?

- A venit preşedintele, dl Valeriu Reniţă, şi lucrurile s-au schimbat în bine. A apărut stadionul, inventarul fotbalistic necesar, microbuzele clubului...

- Cînd ai sesizat, ţi-ai dat seama, că nu te antrenezi pur şi simplu, dar ai să devii fotbalist?

- Probabil din momentul începerii procesului de antrenamente sub bagheta d-lui Sergiu Caraman. Dumnealui a întrodus iniţial unle restricţii în modul de viaţă comparativ cu cel precedent. Ţin cont de ele şi în prezent. N-am avut din acel moment nici o pauză fotbalistică. Adică, am abordat totul la modul cel mai serios de la bun început.

 - Cine a decis să joci pe post de mijlocaş. Tu sau antrenorul? 
 - Antrtenorul. În adolescenţă evoluam mai mult ca atacant.

- Aţi început apoi să evoluaţi în campionatele naţionale de cadeţi, juniori...

- Da, însă , nu a fost uşor deloc (zîmbeşte)...Pierdeam în serie. Se întîmpla să încasăm şi 8-0, 6-0, iar uneori luam chiar şi  mai multe „boabe".

- Cît a durat această situaţie?

- Aproximativ un an de zile. Apoi am început să pierdem cu scoruri mai onorabile. Au urmat egalităţi consemnate, victorii...

- Cum explici acest lucru? S-au încadrat în echipă alţi jucători?

- Noi înşişi am rezolvat problema. A fost rezultatul logic al antrenamentelor desfăşurate cu randament maximal.

- Care a fost următoarea etapă?

- Noi, cei născuţi în 1990, am cîştigat campionatul naţional de vîrsta respectivă.

- Acesta a fost obiectivul stabilit din startul turneului?

- Nu, dar am început să jucăm tot mai bine de la meci la meci. Progresam vizibil. În final cînd a devenit clar că există şansa de a ne clasa pe primul loc ne-am mobilizat exemplar şi am devenit campioni în defavoarea clubului Sheriff.

- Mai ţii minte acel meci?

- Desigur. Jucam la complexul Buiucani. După prima repriză scorul era egal, 0-0. În cea de-a doua jumătate a partidei am înscris primul gol. Coechipierii au mai marcat trei goluri şi am învins cu 4-0. Sheriff, de asemenea, a cîştigat, dar noi am avut un golaveraj mai bun. Am avut emoţii puternice după acel meci. Atunci ne antrena dl. Victor Botezatu, care actualmente activează cu rezervele clubului.

- A urmat apoi Divizia A?

- Pentru noi a fost o nouă încercare, un alt nivel de joc. Aveam emoţii. Împlinisema abia 16 ani. Eram cel mai mic din echipă. Am jucat primul meci din nou cu echipa din Buiucani, pe teren propriu. Am pierdut cu 2-4, dar am înscris un gol şi eu.

- Ai jucat destule meciuri la nivel de cadeţi, juniori, cu Sheriff, Zimbru, alte cluburi. Este vreo unul împotriva căruia ieşi în teren cu o concentrare deosebită?

- Posibil atunci cînd jucam cu cei de la Buiucani. Drumurile noastre s-au întretăiat de cele mai multe ori. Probabil şi pentru că un timp oarecare jucam pe terenul lor.

- Dar acum cînd joci în Divizia Naţională cine-i , în opinia ta, cel mai principial rival la care doriţi sî cîştigaţi numaidecît?

- Nu aşi putea să afirm că este cineva cel mai principial adversar. Poate că Zimbru...

- Cîte goluri ai marcat în Divizia A?

- Vreo zece. Iniţial ieşeam în teren numai la schimb. Doar eram cel mai mic în echipă. Apioi am devenit jucător al componenţei de bază, chiar şi căpitan.

- Ai dat şi multe pase de gol?

- Da, am oferit destule. Nu mai ţin minte cîte. Dacă este să rememorez evoluţia noastră în Divizia A cu actuala atunci situaţia se repetă într-un fel. A fost greu la început. Sufeream mai multe înfrîngeri. În tur am acumulat numai nouă puncte. În retur, însă, am căpătat încredere în forţele proprii, o anumită experienţă competiţională, şi am adunat deja 24 puncte. Eram sigur de la bun început că  totul o să fie bine, OK, pînă la urmă. Aşa şi a fost. Aşa va fi, sînt sigur, şi în Divizia Naţională.

 - Cum apreciezi potenţialul de joc al echipei?

- Aveţi în vedere că jucăm în actuala componenţă doar cîteva luni. Eram sigur din startul campionatului că nu o să cedăm fără luptă punctele puse în joc. Orice ar fi afirmat specialiştii, ziariştii. Noi doar avem deja o structură anumită a jocului pusă la punct, controlăm bine balonul. Scăpăm goluri în poarta proprie din cauza unor greşeli individuale, lipsă de experienţă.

 - Să ne abatem puţin de la tema principală a discuţiei. Am sesizat că la stadionul din Suruceni ai deja suporterii tăi. Consătenii sînt curioşi să afle mai multe lucruri de la tine dacă te întîlnesc în stradă?

- Este adevărat. Mă opresc, întreabă care-i situaţia în echipă, starea de spirit, cum s-a desfăşurat meciul. Mă felicită dacă am marcat. În sat s-a creat deja un grup de fani ai echipei pe care-i văd şi la meciurile din deplasare.

- Cînd ţi-ai dat seama că poţi să joci bine şi în Divizai Naţională?

- După meciul din deplasare cu Sheriff. Aveam emoţii...Jucam în premieră pe arena principală a acestui club şi evoluam pentru prima dată în nocturnă, la lumina reflectoarelor. Mai ţin minte şi primul meci jucat cu Nistru. Am aşteptat cu nerăbdare această partidă. Era debutul meu în Divizia Naţională şi, normal, ardeam de nerăbdare să mă afirm. Am dormit bine în ajunul meciului? Da, bine şi chiar dacă nu am înscris, am impresia, că am debutat cu succes. Cu Sheriff este o altă poveste. Am fost la ei în probe.

- Chiar aşa?

- M-au invitat în pauza care a intervenit în campionatul Diviziei A. M-am antrenat împreună cinci sau şase zile. Mi-ai spus să plusez pe viitor la capitolul condiţie fizică.

- În prezent înveţi undeva?

- Da, îmi fac studiile în clasa a 11-ea a şcolii din localitate. Profesorii înţeleg că fotbalul este prioritatea numărul unu pentru mine. Le sînt recunoscători pentru înţelegerea manifestată.

- Cu ce te lauzi la învăţătură?

- Totul este în regulă. Am, în temei, media opt.

- Care campionat de peste hotare îţi place cel mai mult? 
- Cel britanic.

- În ce campionat ai prefera să joci?

- Nu ştiu. Nu, însă, în al nostru (rîsete în sală).

- De ce?

- Ştiţi şi D-voastră. Lipsesc condiţiile necesare pentru a progresa, aspectul financiar lasă de dorit...

- Ce părere au părinţii despre profesia aleasă?

- Mama nu mi-a înterzis niciodată să practic fotbalul. Tata s-a aflat mult timp peste hotare şi nu credea că mă ocup serios cu fotbalul. Chiar şi atunci cînd îmi trimitea ghete, alt inventar fotbalistic. El credea că mă joc cu copii din mahală, în stardă. Însă, s-a întîmplat să vină odată acasă tăman la un meci de fotbal. Jucam cu Gagauziya, iar eu am marcat un gol. Consătenii au început să-l felicite, să întrebe despre mine şi, probabil, atunci a conştientizat că fotbalul a devenit o parte din viaţa mea. A început să reacţioneze altfel, să se intereseze de tot ce ce se referă la fotbal, echipă.

- Părinţii înţeleg, îşi dau seama, că prin fotbal îţi poţi rezolva multe probleme de viaţă, să ţi-o asiguri chiar şi să ai pe viitor un trai decent?

- Cred că da. Iniţial li se părea că pasiunea mea faţă de fotbal va trece, se va spulbera, şi după absolvirea şcolii vom analiza împreună ce facem mai departe, ce profesie să-mi aleg.

- Doreşt să-ţi verifici forţele în alte ţări?

- Cred că încă, cel puţin, jumătate de an trebuie să joc aici. Este necesar să-mi ameliorez condiţia fizică.

- Ai un şut bine pus la punct. L-ai moştenit prin ereditate sau l-ai antrenat personal?

-Nici nu ştiu ce să vă spun. Poate că totul e de la natura-mamă, poate că e şi rodul antrenamentelor. Nu pot să afirm că lucrez individual suplimentar asupra şutului. Nu pot zice nici că lovitura este foarte puternică şi că am picioare cu  muşchi impresionanţi.

- Care-i, în opinia ta, cel mai principial meci din Divizia Naţională?

- Toate-s importante, principiale.

- Îţi revii, te refaci uşor, după un meci jucat?

- Nu. Îvîrtesc de cîteva ori în cap fiecare greşeală comisă, încerc să înţeleg cum să nu o mai fac, să o evit în următoarele partide.

- Te-ai bucurat mult la aflarea ştirii că ai fost convocat în echipa naţională de juniori?

- Sigur că da. Cine nu se bucură în asemenea caz!? În plus, meciul de debut a avut loc în satul natal în compania selecţionatei Poloniei.

- Cum ţi s-a părut echipa Poloniei?

-Polonezii erau înalţi şi lenţi. Noi eram mai scunzi de statură, dar mai rapizi.

- Ai fost convocat în cantonamentul lotului naţional, însă nu ai fost inclus în componenţa echipei care s-a deplasat în Luxemburg. Te-ai indispus?

- Am reacţionat ca şi orice fotbalist, însă nu am nici o pretenţie faţă de cineva. Orcium, am făcut un pas înainte. Este adevărat în acelaşi timp că am dorit mult să plec cu echipa. Să fiu primul jucător de la Sfîntul Gheorghe în componenţa selecţionate într-un meci oficial. Dl Vlad Goian mi-a explicat că invitarea în cantonament este deja un plus în cariera mea, dar sînt încă nepregătit şi a mizat pe un jucător mai experimentat în meciurile internaţionale. Sînt de acord cu dumnealui.

- Ai urmărit atunci cum a jucat selecţionata?

- Desigur. Am pierdut Turciei cu 0-1, Germaniei cu 0-5 şi am cîştigat la Luxemburg. În etapa următoare au promovat germanii şi turcii.

- Cum îţi petreci timpul liber? Se fac, uneori, glume pe contul numelui tău de familie?

- Rar de tot. Mai înainte luam în cap glumele făcute. În timpul liber mă relaxezi ca şi toţi: Internet, televizor, muzică...

- Ai vreo prietenă?

- Totul este în ordine. Viaţa fotbalistică are multe subtilităţi, nuanţe, care ar putea să te abată de pe calea aleasă. În primul rînd, este necesar să faci o carieră. Am conştientizat demult acest adevăr. Am un scop bine stabilit în viaţă şi mă strădui zilnic să mă apropii de realizarea, transpunerea lui în fapt.

- Ce site-uri accesezi mai des?

- Moldfootball.com. si www.sgsfc.md

- Ai acordat multe interviuri în cariera ta?

 - Nu prea multe.

- Şi ce părere ai în această privinţă?

- Ele sînt o componentă a carierei mele.

- În opinia ta, de ce nu toţi doritori devin fotbalişti?

- Am spus anterior că fotbalul are o sumedenie de nuanţe, iar în viaţă sînt multe ispite care te abat de la atingerea scopului propus. Am observat un lucru. Părinţii doresc mai mult decît copiii lor ca ei să devină fotbalişti. Problema este că din zece doritori doar unul devine fotbalist.

- Ce stil de joc ţi-i mai pe plac, preferi: cel în viteză, în forţă, atletic sau tehnic?

- Cel jucat în viteză şi cu tehnicitate.

- Cum îţi apreciezi calităţile de joc, ce-ţi iese, în opinia ta, bine şi asupra licidării căror lacune trebuie să mai munceşti la antrenamente?

 - La capitolele viteză şi tehnică parcă totul este în regulă. N-aş zice că-s slab din punct de vedere fizic, dar pare-mi-se, că trebuie să mai pun la punct unele lucruri în acestă privinţă.

- Tragi cu regularitate la poartă din diferite poziţii. Aceasta-i indicaţia antrenorului sau este decizia ta?

- Este indicaţia antrenorului. „ Tu poţi, ţie îţi iese acest lucru, ia decizia în funcţie de situaţia din teren", aşa îmi spune dumnealui.

- Prin ce explici reuşitele tale frecvente de la distanţă şi din poziţii standard?

- Eu simt cînd o să iasă o lovitură de minune şi cînd nu are rost să risc.

Şutez  numai atunci cînd sînt sigur că o să fie o lovitură periculoasă.

-  Ai avut această siguranţă de sine cînd i-ai marcat Sheriff-ului?

- Da. A mai  fost şi o combinaţie frumoasă. Am avansat cu mingea la picior şi am şutat. A ieşit o frumuseţe de gol, tocmai în "păianjen". Un detaliu interesant în acest context. Şi în meciul jucat în deplasare cu Sheriff am creat o fază de gol. După un şut de la distanţă balonul a nimerit bara transversală.

- Tu simţi că deocamdată totul îţi iese bine, că ai şansa de a progresa, avansa mai departe?

- Eu cred mult în această şansă. Mulţi mă întreabă nu te-ai săturat de atîtea interdicţii, efortur fizice permanente?  Ar ieşi din punctul lor de vedere că iaca am muncit atîţia ani la antrenamente şi acum să las totul baltă. Interesantă opinie. Nu dragii mei. Cu atît mai mult că parcă totul merge strună, iat tot ceea ce fac îmi place. Intuiţia îmi şopteşte: „Nu ceda ispitelor. Mergi pînă la capăt şi ai să fii fericit"

P.S. Jucătorii Sfîntului Gheorghe au fost testaţi la diferite capitole ale fotbalului în ajunul plecării în concediu. Cel mai bine a susţinut toate probele ... Alexandru Vremea.